Greseala de neiertat: Iohannis a respins legea pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu





Avram Iancu

Presedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri Parlamentului o cerere de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de “Erou al Natiunii Romane” lui Avram Iancu. Potrivit unui comunicat difuzat de Administratia Prezidentiala, in motivarea cererii sale, seful statului atrage atentia ca potrivit legislatiei doar presedintele Romaniei poate conferi titluri de onoare.

Astfel, sustine Administratia Prezidentiala, art. 94 lit. a), coroborat cu Art. 100 din Constitutia Romaniei republicata, “stipuleaza prerogativa exclusiva a Presedintelui Romaniei de a conferi titluri de onoare, prin decret contrasemnat de catre Prim-ministru, si nu Parlamentului, prin lege”.

Conform stiripesurse, motivul real pentru care această lege a fost respinsă este unul strategic:

Președintele Iohannis a respins legea pentru conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu pentru a atrage UDMR în noua majoritate parlamentară. Este ipoteza emisă de deputatul Bogdan Diaconu, președintele Partidului România Unită.

”Același președinte care nu-i retrage decorația ”Steaua României” lui Laszlo Tokes consideră că nu este cazul ca Avram Iancu să primească titlul de Erou al Națiunii Române!

În felul acesta, președintele României continuă politica compromisurilor grave cu UDMR din interesul de a aduce PNL la guvernare, direcție consacrată o dată cu votul din Parlament pentru scăparea lui Laszlo Borbely de urmărirea penală la care PNL a contribuit din plin.”, adaugă Diaconu

”Pentru cei care au avut iluzii cu privire la politica lui Iohannis, acesta este momentul adevărului. Statul român le-a dat decorații lui Laszlo Tokes, Kelemen Hunor, Marko Bela, Peter Eckstein Kovacs, pentru meritele lor deosebite în slujba României, dar nu este în stare să-i acorde lui Avram Iancu titlul de Erou Național.

Până când statul român nu va învăța să-și respecte eroii, dar îi va premia, în schimb, pe cei care au interese străine României, nu ne putem aștepta să fim respectați. Președintele Iohannis a comis o eroare de neiertat pentru că a respins onorarea lui Avram Iancu în schimbul voturilor UDMR. Pe această cale, trădarea intereselor României va continua cu succes sub mandatul actualului președinte.”, încheie Bogdan Diaconu dezvăluirea motivului strategic pentru care Klaus Iohannis a respins legea lui Avram Iancu.