Sute de persoane asteptate la proteste marti dimineata, la Parlament si în tara, pentru a bloca noua lege cu dedicatie pentru Rosia Montana





Comisia pentru Industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, reunită luni după amiaza în şedinţă comună cu Comisia pentru Administraţie publică, a reuşit să irite (din nou) opinia publică. La doar câteva ore după încheierea şedinţei, un eveniment de mobilizare la proteste creat pe Facebook anunţă sute de protestatari pentru marţi dimineaţa, de la ora 9.30, la Palatul Parlamentului din Capitală şi la sediile Prefecturilor din alte judeţe (evenimentul de pe Facebook, aici).

Ce s-a întâmplat? Săptămâna trecută a fost supus votului în Senat un proiect de modificare a Legii Minelor care a preluat, în cea mai mare parte, sub forma de amendamente, prevederile Legii Speciale pentru Roşia Montană. Chiar dacă la Senat proiectul de lege nu a întrunit numărul necesar de voturi, cameră decizională este Camera Deputaţilor. Surpriza maximă a fost că luni, la şedinţa celor două comisii, membrii acestora s-au trezit în faţă cu un proiect redactat diferit faţă de forma care a trecut prin Senat! Mai mult, membrii comisiilor au primit proiectul (de 68 de pagini) în timpul desfăşurării şedinţei. Obiecţiile legate de lipsa timpului necesar citirii acestuia au fost stopate de preşedintele Comisiei pentru Industrii, Iulian Iancu. Oricum, de dezbătut nu s-a dezbătut mai nimic (cu excepţia respingerii unui amendament legat de interzicerea utilizării cianurilor în minerit). Cea mai importantă modificare adusă Legii Minelor este cea privitoare la declararea (fără nici o minimă motivare!) a lucrărilor de prospecţiuni, explorări şi exploatări miniere ca fiind de interes naţional deosebit. Iar sub acest pretext e deschisă uşa tuturor abuzurilor: exproprieri în interes privat, descărcări de sarcină arheologieliberate în mod discreţionar sau chiar lipsa acestora, scoaterea păşunilor şi pădurilor din circuitul agricol şi forestier, încălcări ale regimului de protecţie a apelor etc.

„Nici nu mai vreau să vorbesc despre această lege, atât de flagrantă, dacă legea vine şi spune fără nicio motivare că orice proiect minier este de interes naţional deosebit ”, a declarat Ştefania Simion, consilier juridic la Alburnus Maior, participantă la şedinţa comisiilor. „N-are nicio legătură nici cu Constituţia, nici cu CEDO, nici cu tratatele UE. Singurul lucru pe care îl spun e că de acum suntem în legitimă apărare faţă de statul român. Să vină şi să încerce să pună în aplicare o asemenea lege la Roşia Montană”, a mai spus Ştefania Simion.

Viteza cu care Camera Deputaţilor încearcă să legifereze activităţile miniere ca fiind de interes naţional deosebit are mai multe explicaţii. Una dintre ele poate fi găsită la Bursa din Toronto, unde acţiunile Gabriel Resources au cunoscut o revigorare accentuată, în discordanţă cu evoluţia generală a companiilor de exploatare a aurului. Din acest punct de vedere, chiar dacă proectul minier de la Roşia Montană nu se va realiza vreodată, normele şi măsurile favorabile îi ajută pe cei care deţin acţiuni să scape de ele la un preţ la care să nu piardă prea mult.

O altă explicaţie e legată însă şi de creşterea opoziţiei civice faţă de exploatările de resurse distructive pentru mediu şi comunităţile locale. Cum anul electoral 2014 (cu europarlamentare şi prezidenţiale) bate la uşă, politicienii încearcă să grăbească deciziile nepopulare în speranţa că Sărbătorile de iarnă le-ar mai atenua impactul.

Articol preluat de aici.